Cine raspunde pentru muscaturile cainilor vagabonzi

Zeci de mii de persoane sunt muşcate anual de câinii vagabonzi, în România. O mare parte din victime sunt din Bucureşti. Nu de puţine ori, cei atacaţi caută soluţia deschiderii unui proces împotriva instituţiei care se face vinovată de această stare de lucruri. Care este însă instituţia în cauză? Nu prea ştie nimeni.
Dar să vedem ce spune legea: Gestionarea cainilor fara stapan este obligaţia consiliilor locale, conform Legii nr 227/2002 pentru aprobarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan.
Consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale au obligatia de a infiinta, in functie de necesitati […] servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan. Cainii fara stapan vor fi capturati si transportati in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan, unde vor fi cazati o perioada de 14 zile.
Ce se întâmplă după 14 zile? Nu e greu de ghicit. Câinii ajung înapoi în stradă, numai că acum sunt sterilizaţi, o operaţie necesară dar dureroasă, datorită căreia nu de puţine ori câinii devin mai agresivi.
Deci, dacă aţi fost muşcat de un câine comunitar, nu fugiţi direct la spital, ci păstraţi-vă calmul şi luaţi datele de contact ale eventualelor persoane care au fost de faţă, pentru a le cita ca martori. Luaţi-vă certificat medical şi depuneţi o plângere la primărie + consiliul local pentru a arăta ce s-a întâmplat, a solicita luarea de măsuri şi eventual acordarea de despăgubiri.
Ulterior, în funcţie de răspunsul autorităţilor locale, vă puteţi adresa judecătoriei din localitate. Nu uitaţi că la proces aveţi nevoie de probe: martori + certificat medical. Citaţi ca pârât Consiliul Local şi Primarul (este organul executiv care pune în aplicare hotărârile de consiliu). E posibil ca durata procesului să vă descurajeze, dar dacă vreţi să puneţi presiune pe autorităţi pentru ca să nu mai păţiţi dv. sau familia acelaşi lucru, e nevoie de determinare şi perseverenţă.
Succes!
google185f9a04323f851a.html